Cornelia loves Jvarovschi

February 11, 2009

Urmeaza o sugestie pentru amatorii de senzatii tari la nunti.

31

Buuuuuuun. Acu’ sa vedeti cine e Cornelia, dansatoarea din buric. Daca o invitati pentru o prestatie, macar sa stiti pe ce dati banii. Pe dansatoarea lui Guta, desigur, un etalon al bunului gust si al elegantei, dupa cum se vede din cele ce urmeaza. Atentie insa: dansatoarea s-ar putea sa va eclipseze invitatele, in ceea ce priveste toaletele sofisticate (yeah, sure)

Pe lângă talent, şarm şi ambiţie, eleganţa şi strălucirea sunt ingredientele care completează reţeta succesului “şefei” dansatoarelor lui Guţă, Cornelia Stoicescu.

Dacă în copilărie “dificila” misiune de a o transforma pe Cornelia într-un model de eleganţă şi bun gust i-a revenit mamei sale, acum dansatoarea este designerul său personal, reuşind, prin combinaţiile pe care le face, să provoace reacţii de admiraţie în rândul fanilor săi. “În copilărie, mama mă îmbrăca în rochiţe scurte, cu volănaşe, în care arătam ca o prinţesă, aşa că am pasiunea hainelor frumoase de când aveam câţiva ani. Iubesc diversitatea, acesta fiind motivul pentru care  dimineaţa mă îmbrac într-un fel, la prânz în altul, iar seara altfel. Îmi plac lucrurile de calitate, tocmai de aceea am avut ce mi-am dorit, fără să mă gândesc la faptul că rochia sau pantofii respectivi costau foarte mulţi bani”, spune Cornelia.
Dacă ar fi să ne raportăm la numărul rochiilor sau al încălţămintei care “domină” vila luxoasă a dansatoarei, am spune doar că sunt atât de multe, încât ne-ar trebui poate câteva zile doar să le privim. “Nici eu nu ştiu câtă îmbrăcăminte am, glumeşte Cornelia. Le-am uitat numărul, pentru că niciodată nu mă îmbrac, la o nuntă sau la o petrecere, cu aceeaşi rochie. Am zeci de cutii nedesfăcute cu haine şi pantofi, pe care nu le-am încălţat niciodată”.

Costum oriental cu 1,5 kg pietre swarowsky

Majoritatea rochiilor luxoase şi foarte scumpe din garderoba Corneliei sunt unicat şi achiziţionate din Franţa, Germania, Turcia şi America, purtând semnătura caselor Sabres, “unde cea mai ieftină rochie costă 40 de milioane de lei”, şi Dolce&Gabanna.

La capitolul costume orientale, problema stă cam aşa: Cornelia are zeci de costume preţioase, de toate culorile, toate unicat, lucrate manual, aduse special din Turcia de “regina balerinelor” pentru a ne încânta privirile. Ultima achiziţie este un costum din Orient, de culoare turcoaz, profesional, cu nu mai puţin de 1,5 kg de pietre swarowsky, pentru care Cornelia a scos din buzunar, cu doar câteva zile în urmă, doar… 2500 euro. Şi pentru că nu putea rezista tentaţiei, dansatoarea şi-a adus, odată cu superbul costum, alte patru rochii de seară, din mătase naturală, bătute cu alte zeci de cristale swarowsky, pentru care şi-a mai golit portofelul cu alţi 5000 de euro. “Dar merită! Pentru că rochiţe ca ale mele, nu are nimeni”, se alintă Cornelia. Dacă ziua “şefa” dansatoarelor ne încântă privirile cu ţinutele ei extraordinare, Cornelia preferă ca noaptea să fie ţinută în braţe de soţul ei, Mircea, în ţinute lejere, dar cât mai sexy. “Cred că am strâns până acum nu mai puţin de 80 de ţinute de noapte de toate culorile, de la roşu, alb, mov până la galben, negru şi verde. Mă răsfăţ, îmi să dorm în cămăşuţele mele de mătase, pe care prietenele mele spun că le-ar purta în toiul zilei”, râde dansatoarea.

41

Dacă la capitolul încălţăminte spune că are “sute de perechi de pantofi, sandale, cizme de toate culorile”, ultima achiziţie fiind o pereche de pantofi Versace, “poleiţi” cu swarowsky până şi pe toc, a căror valoare se ridică la 500 de euro, când vine vorba de încălţăminte sport, dansatoarea ne spune că în dressing-ul său nu se găseşte decât o singură pereche de adidaşi Puma, şi aceia neîncălţaţi.  “Sunt superbi, mărturiseşte ea, albi ca laptele şi cu o lucrătură extraordinară, dar nu i-am luat niciodată. I-am cumpărat doar pentru că mi-a plăcut modelul”.

Nunta in serial

February 11, 2009

Intai a fost o nunta si-o mireasa de 14 de ani.  Pe urma, o alta nunta. Mirele si mireasa-s tot aia. Ptiu, drace!

In urma cu trei ani, printesa tiganilor, Ana-Maria Cioaba, in varsta de doar 14 ani, se cununa religios la Biserica Penticostala din centrul Sibiului cu alesul inimii ei, Mihai Birita, de 15 ani. Cununia religioasa a celor doi minori a starnit controverse in toate colturile lumii, relatarile agentiilor de presa provocand reactii dure. Regele Cioaba, tatal printesei, a fost nevoit sa-i separe pe cei doi miri pana cand acestia implineau varsta majoratului. Desi relatia celor doi a fost condamnata, Ana-Maria si Mihai se iubesc in continuare si se vor “recasatori” in aceasta toamna.Dupa trecerea valului de dispute internationale impotriva casatoriilor timpurii ale rromilor, “samanta regala” a scandalului, Ana-Maria Cioaba, a fost data uitarii. Nunta propriu-zisa ar fi putut trece la vremea aceea neobservata, fiind una dintre numeroasele nunti tiganesti intre copii. Ana avea 14 ani, iar Mihai, 15. Dupa trei ani de “despartire”, cei doi indragostiti vor depune juramintele legal, la starea civila. In toamna acestui an, mirii se vor cununa pentru a doua oara.

Tanara, acum in varsta de 17 ani, a decis sa dea uitarii intregul scandal si sa-si vada de viata alaturi de Mihai Birita. La trei ani de la “nunta interzisa”, Ana-Maria, in prezent eleva in clasa a XII-a la un liceu din Sibiu, arata ca o adevarata doamna, afisand un aer matur oriunde s-ar duce. Cu greu ai crede ca fata n-a implinit inca 18 ani. E energica si vorbareata. Tatal ei o ascunde insa de ochii necunoscutilor, pentru a o proteja de rele. “Nu vreau sa mai trec inca o data prin ce-am trecut acum trei ani”, spune acesta.

Cu greu, tatal si fiica accepta sa dezvaluie cateva din planurile pentru nunta din toamna. “O sa-i fac o nunta ca-n povesti. Inca nu am stabilit ziua exacta, dar oricum nu vrem s-o facem publica”, spune Cioaba. Ca si in trecut, fiica regelui va fi nasita tot de fostul ministru al Internelor, actual avocat, Doru Viorel Ursu. Micuta printesa ne explica si ea, timida, ca nu prea s-a gandit la cununia religioasa, dar cu siguranta nu va purta fosta rochie de mireasa. “Am crescut si mi-a ramas mica. In plus, se spune ca mi-ar aduce ghinion”, zice Ana-Maria.

22

Despre sotul ei, Mihai Birita, atat tanara, cat si regele Cioaba au numai cuvinte de lauda. “E un baiat exceptional, munceste, a facut scoala…”, spune Florin Cioaba, cazand pe ganduri. “Ea l-a ales pentru ca pe el il iubeste. Ma bucur ca a facut totusi o alegere cu care sunt si eu de acord. Un alt fapt care ma bucura este ca diferenta de varsta dintre ei este de doar un an”, declara Florin Cioaba.

Cei doi indragostiti nu au rupt legaturile in urma scandalului. S-au vazut dupa ce terminau orele la scoala, dar nu s-au comportat ca sot si sotie. Printesa a fost nevoita sa doarma toate noptile acasa si sa se tina de scoala, iar mirele, dupa ce si-a terminat liceul, a intrat in afaceri cu confectii metalice, alaturi de tatal sau.

“Nunta” din septembrie 2003 dintre Ana-Maria Cioaba si Mihai Birita a iscat un imens scandal international. Amintindu-si de ziua in care fata lui aproape ca a fost “luata pe sus” de catre Directia pentru Drepturile si Protectia Copilului Sibiu, Florin Cioaba spune ca el nu a vrut decat sa-si protejeze copilul.

“In felul acesta am crezut ca o sa-mi apar fata de o viata grea. Ea l-a ales pe Birita si doar pe el il iubeste. Noi, tiganii caldarari, nu suntem asemanatori celor pe care ii vedeti prin afara, iar asta e traditia noastra, sa ne casatorim de la varste fragede. Datina este ca inainte de nunta parintii sa faca o “negociere” care consta in zestrea pe care copiii o primesc de la parinti. Stiu ca s-a spus ca mi-am vandut fata… Nu este asa!”, ne-a explicat regele tiganilor.

Luati de radeti, daca va vine, povestea cu mireasa de 12 ani si catrafusele lu’ familia ei. Remarcati, in poza, figurile cam sinistre ale mirilor si mai radeti o data. Sau nu. Dar daca unchiul mirelui este Gagarin din Grajduri, ce-ati fi vrut?

In Ciurea, in cetatea tiganilor din judet, toamna se numara nuntile. Si dupa randuiala logodnei, i-a venit randul si Ortansei, nepoata lui Colea Stanescu. De ursita i-au facut cu doi ani in urma iar cel ales a fost Cezar, nepotul lui Gagarin din Grajduri. Ortansa avea vreo 10-11 ani pe atunci, o varsta la care fetele inca mai impletesc cositele papusilor. Dar dupa traditia tiganeasca, arvuna pe fata se da din timp. Si-ai lui Stanescu au dat-o, socrii au baut si adalmasul, adica ditamai galeata de vin, asa, ca sa stropeasca intelegerea facuta. Cat au dat socrii mari pe micuta Ortansa? Nu vor sa spuna dar sunt mandri ca s-au incuscrit nu cu oricine ci cu neamul lui Colea, bulibasa din Ciurea.

Doua ghinioane

Ca data de nunta au zis sa fie prima sambata din prima saptamana a lui noiembrie, c-atunci sta si tulburelul un pic din fiert, se da cepul la ultimul butoi de anul trecut iar purceii nu-s nici grasi, nici firavi, ci numai buni de cutit. In Grajduri, in cartierul “rezidential” si taman in ograda lui Gagarin, forfota mare dis-de-dimineata. Mercedes-uri, Audi, BMW-uri, Opel-uri. Ce mai, o parcare mai dihai ca cea de la Hotel Astoria, atunci cand e vreo paranghelie politica cu vip-uri scrobite de la Bucuresti. La un semnal, limuzinile stanestilor s-au pus in miscare, ridicand nori de praf in jur. Pe ulite, puradei curiosi nevoie mare topaiau. Pleaca mirele la mireasa. Coloana de masini nu apuca sa iasa bine din cartierul rezidential, cand, hop, frana brusca. Mirele isi uitase costumul acasa. Curat ghinion ca s-a intors din drum. Dar, deh, era costum de costum. “E luat de la Paris, e facut la Versace, e scump. Hainele mele si ale miresei au costat 15.000 de euro”, socoteste mirele Cezarica, dupa care inapoi spre Ciurea. Inainte sa ajunga in satul socrilor mici, nasul Antonio, barosanul coloanei, a apucat in directie gresita. Si din nou masina cu mirele a facut cale intoarsa. “Ptiu, drace”, spuneau chivutele scuipand spre mire sa alunge duhurile rele.

Gatitul mirilor

Cu drumuri indarat, descantate de gurile caldarareselor, coloana oficiala a petitorilor a ajuns in cele din urma in Zanea. “Sa traiasca nasul, sa traiasca mirele si barosanii”. La un semn, “tantareii” antamati au inceput a bate darabana in ritmuri de marsuri nuptiale. Nici una nici doua, chivutele si femeile batrane s-au prins in hora. Grabit, dand din coate printre printre hoartele de nuntasi postate in usa palatului, mirele Cezarica s-a strecurat cu greu spre camera de zestre. In camera, printre munti de perne, plapume si siruri lungi de fuste inflorate, mireasa Ortansa. Nici o tresarire, nici un salut, nici un zambet pe fata lor, doar o privire fugara, de parca ar fi fost doi straini. A inceput gatitul mirelui si-al miresei. In aceeasi camera, nu separat, de fata cu tot neamul lor. Brusc, mainile chivutelor au inceput sa traga in jos hainele de pe mire. In jurul lui, doi-trei puradei pe post de paravan. Cat ai bate din palme, Cezarica si-a imbracat Versace-ul alb. Langa el, Ortansa cu fustele in cap, ingramadita intre 5-6 chivute care se agitau de mama focului la gatitul miresei.

Dansul salbei

Dupa ce au fost despuiati de haine si gatiti, mirii au iesit in fata casei, pentru dansul nu al miresei, ci al salbei. Cu mai bine de jumatate de kilogram de aur de 24 de karate atarnat la gat, ea, si cu un galben cat toate zilele tintuit pe o hartie de un milion, el, mirii au deschis nunta. Boxele scoase afara urlau pana la refuz pe ritmuri de manele. Ortansa si Cezar nu au dansat impreuna. Mireasa s-a unduit pe rand cu cativa invitati de seama. Dansul si dolarul, dar nu mai mult de unul. “Ca asa e traditia, mireasa trebuie platita, trebuie stropita cu apa si busuioc”, a spus un nuntas. Dupa dansul salbei jurizat de Colea si Ferdinand zis “Feri Boss”, invitatii s-au repezit cu mic, cu mare, sa incarce zestrea intr-un tir. Zeci de perne mari cat un pat dublu, invelite in lejerii aurii, sute de perne mici ca de iatac, randuri-randuri de cerceafuri de atlas rosu ori argintiu, garderoba plina de pliuri si volane colorate a miresei, covoare, electrocasnice. Zestre cat sa ajunga la toata Zanea.

12

Isaia dantuieste

Dupa ce-au dantuit “napoleonii” de la gatul miresei, nuntasii si-au adus aminte ca trebuie musai sa mearga si la biserica. Ca un stup de viespii, sosotind, bolborosind, tipand unii la altii, rromii au pasit pragul Bisericii in frunte cu mirii si nasii. Nici cuvintele din Evanghelie, nici pildele preotului n-au domolit vacarmul. O data terminata slujba, alaiul pestrit si galagios s-a indreptat spre palatul lui Colea. “Sa-nceapa petrecerea. Sa se taie porcii”, a spus Colea. Trei godaci au fost sacrificati rand pe rand pe tapsanul din spatele palatului. Pe post de restaurant, garajul lui Colea s-a umplut de nuntasi. Menu-ul in asteptarea friptanelor, unul frivol: cateva farfurii cu cascaval si pastrama si vin de Jidvei. In ajutorul lautarilor dar si pentru a-si dovedi calitatile de lider, Gagarin Stanescu a cantat pret de cateva minute bune.

Un pic de scandal

“S-a furat mireasa”, s-a auzit la un moment dat. Pretul cerut, 7.000 de Euro i s-a parut cam piparat mirelui care a reusit sa-si recupereze nevasta cu doar numai cateva sute de mii de lei. Si cum nunta tiganeasca fara un pic de scandal nu-i nunta, spiritele s-au incins cand s-a inceput inchinarea darurilor. Din buzunarele tiganilor au inceput sa curga hartii de un milion, cinci sute de mii de lei, salbe cu bani de aur direct intr-o galeata asezata in fata mirilor si nasilor. Cearta s-a iscat cand nuntasii nu au mai tinut cont de ordinea la galeata iar Gagarin a fost lasat la coada. Suparat si jignit, Gagarin a parasit nunta. In final s-a facut suma darurilor: 20.000 de Euro si un kilogram de aur, plus un camion de zestre. Petrecerea a continuat si s-a intins pana noaptea tarziu. A doua zi de la capat si a treia zi din nou, o nunta ca-n povesti, povestilor rromilor caldarari de la Zanea.

Special pentru voi – nunta lui Ahmed cu Suedia, o nunta intre nunti. Remarcati maieul cu Jvarovschi al soacrei mari, poseta de aur a bunicii si, in general, supremul bun gust cu care a fost organizat acest neasemuit eveniment.

Ahmed, zis „Unicatu’”, o iubeste pe Suedia. Povestea lor de dragoste face furori in toata tigania Bucurestiului: fetele privesc cu jind mirele si ochii le curg, mai ceva ca atunci cand taie o ceapa, dupa ochelarii lui de soare, trabucul suspendat in coltul gurii si bastonul pe care-l manuieste ca Charlie Chaplin in zilele sale bune.

„Suedia” starneste, deopotriva, invidii printre fetele care-i admira volanele „fara numar” ale rochiei de mireasa si coafura „trendy” realizata pentru ocazie.

„Nici n-au stiut cand au cazut unul in bratele celuilalt. E ca in povestea cu filosoful ala, Isac Niuton (n.r. – Isaac Newton), cu faza aia cand cade marul”, explica unul dintre nuntasi.

Saptamana aceasta, Ahmed si Suedia si-au luat reciproc inimile-n dinti si s-au hotarat sa se casatoreasca. „Ultima mare poveste de dragoste”, cum o descriu rudele mirelui, are loc pe tronsonul Rahova – Orhideelor – capatul tramvaiului 41. Si ca orice ultima mare poveste de dragoste care se respecta, a avut si un model: nunta cuplului Irinel Columbeanu-Monica Gabor.

„Mi-a placut tot la ei. Aranjamentul floral, ca a fost facuta in curte, cortul cu multe mese, podiumul cu mocheta verde. Absolut tot. Atunci am zis: „O sa-mi casatoresc baiatul in stil Irinel Columbeanu””, povesteste soacra mare, Ioana Sidonia, „Printesa Magiei Albe” si fiica „Reginei Magiei Albe”, Maria Campina. Asa se face ca „ultima mare poveste de dragoste” a ajuns sa valoreze, la final, 85.000 de euro.

„Ahmed si Suedia” sta scris pe niste baloane galbene care impanzesc curtea celebrei vile cu 69 de camere in care locuiesc socrii mari. In fata portii sunt parcate trei limuzine, doua albe si una negra, care au amutit intreaga suflare din Rahova.

In interiorul uneia, printre bijuterii din aur de s-au lasat pneurile, un baiat ne prezinta programul turistic: „Deci, pozati ce vreti voi. Sa iasa frumos, asa ca la Irinel cu Monica. De aici mergem la Sorinel Pustiu, la nasica, apoi la Mogosoaia, sa o luam pe Suedia, si nunta propriu-zisa, adica cheful, e la Sofitel”.

Cohorta de Audiuri, Mercedesuri si limuzine se indreapta spre zona Grozavesti. In fata, o masina neagra care baga spaima in pietoni trece pe rosu si dirijeaza din mana si din degetul mijlociu soferii in trafic. In spate, o limuzina la geamul caruia se vede o bratara groasa din aur, iar in interior Ahmed isi aranjeaza tacticos jobenul, gata de actiune. „Cea mai tare camera din tiganie”, „cei mai mari lautari”, „cele mai date dracu’ bijuterii” si alte chestii extrem de tari s-au adunat in curtea lui Sorinel Pustiu, nasul celor doi insuratei.

„Deci costumul baiatului meu a costat 15.000 de euro, iar eu port un maieu si o fusta cu cristale Swarovski si care au facut 7.800 de euro”, marturiseste Ioana Sidonia. Dupa circa doua ore, sirul de limuzine se indreapta agale catre Mogosoaia, de unde este preluata cealalta jumatate a „ultimii povesti adevarate de dragoste” – Suedia. Iar de aici catre Sofitel, spun nuntasii.

21

Locul nuntii nu e chiar un hotel gatuit de prea multe stele, ci un cort urias, aflat vizavi de Sofitel, la capatul tramvaiului 41 si la doi pasi de Herastrau, „ca sa semene cu nunta lu’ Irinel”. „Arati intr-un mare fel, fata”, o alinta dragastos prietenele pe mireasa. Suedia se uita pierduta in zare, printre sticlele de whisky si vin care fac mesele sa trosneasca, printre reflectoare si jocuri de lumini, ghiuluri, lanturi din aur si tatuaje. De cealalta parte, Ahmed si bastonul sau se invart dezorientati printre cei proaspat sositi.

In centrul ringului, Maria Campina, agatata de o poseta pe care-i sta inscriptionat in aur numele, ghideaza ritmul la dantuiala. Ultima mare poveste de dragoste ia sfarsit cu cateva meditatii: „Am bagat 85.000 de euro si am scos un miliard jumate. Copiii astia or sa fie fericiti. Si, va zic eu, Ahmed o sa ajunga mare om de afaceri, mai mare chiar ca domnu’ Fabian”, trage cortina Ioana Sidonia.

Este ca sunteti invidiosi?


vine politia… si ia mirele!

February 10, 2009

Uneori, pe lista invitatilor la nunti apar si persoane nedorite. La Craiova, niste nuntasi au avut parte de aventura vietii lor. Cel mai tare s-a distrat mirele.

Poliţişti de la Biroul de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog (BCCOA) Craiova au descins în forţă, vineri seară, la o nuntă din municipiu şi l-au ridicat pe ginere, alături de alte patru persoane, printre care şi fratele mirelui, toţi fiind acuzaţi de trafic de persoane şi proxenetism.

Poliţiştii de la BCCOA Craiova aveau suspiciuni că mai mulţi membri ai clanului Dragavei s-ar ocupa cu trafic de persoane şi proxenetism, motiv pentru care i-au supravegheat timp de mai multe luni. Vineri seară, ei au decis să acţioneze în forţă la o nuntă de romi, împreună cu mirele Viorel Călin fiind ridicate încă patru persoane, printre care şi fratele ginerelui.

Viorel Călin, zis Gonţu, îşi invitase rudele şi prietenii la petrecerea dată în cinstea căsătoriei sale. În timpul petrecerii, nuntaşii s-au trezit cu mascaţii şi jandarmii peste ei. Mirele, împreună cu fratele său, Daniel Lucan, şi alţi trei nuntaşi – Daniel Belu (zis Savian), Alina Simona Bozgan şi Mihaela Joseanu – au fost duşi la Poliţie, unde au fost audiaţi mai multe ore.

“Din luna mai, grupul era în supraveghere, deoarece planau suspiciuni că membrii acestuia se ocupau cu trafic de persoane, inclusiv minori, proxenetism şi prostituţie în Italia, în provincia Roma”, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, Silviu Văcaru, ofiţer în cadrul BCCOA Craiova.

Potrivit datelor făcute publice de Văcaru, de-a lungul activităţii infracţionale, membrii grupului sunt acuzaţi că ar fi traficat în Italia 11 minore, pe care le-ar fi obligat să se prostitueze pe străzile din Roma. Conform anchetatorilor, de pe urma victimelor, Viorel Călin şi prietenii acestuia ar fi câştigat peste 100.000 euro.

Cei cinci craioveni sunt cercetaţi pentru trafic de persoane, proxenetism, prostituţie şi organizare şi aderare la grup organizat.

Oamenii au muncit sa faca bani de nunta, ce era asa de greu de priceput?!!

superoferta! nunta by maxer

February 10, 2009

Sa radem cu Dinu Maxer – prima propunere pentru azi. Daca nu stiti cine e Dinu Maxer, nu-i nimic, nici noi n-am stiut prea bine. E tipul ala care a fost iubitul Nicoletei Luciu, dar care, in vara anului trecut, s-a insurat cu o varianta mai tanara a acesteia. La nunta a fost cam asa:

Cu o oră înainte de începerea ceremoniilor, nunta lui Dinu Maxer şi a Deei părea compromisă! Un dezastru total îi pândea, cu viclenie, din ceruri: o teribilă furtună! Deşi rafalele furioase de nisip au stricat aproape toate aranjamentele, capriciile vremii nu au avut puterea să umbrească fericirea mirilor. Dinu şi Deea şi-au vazut liniştiţi de treabă, chiar dacă afară venea potopul! În sufletele lor, soarele dogorea mai tare ca niciodată!

Pentru că furtuna de nisip era tot mai puternică, armăsarul pe care Dinu l-a călărit s-a speriat, stricând astfel intrarea fastuoasă pe care mirele o pregătise. Nici mireasa nu a fost mai norocoasă. Varianta cu şalupa ce trebuia să o aducă la nuntă din largul mării, a ieşit din calcul. Chiar şi aşa, nimic nu a umbrit fericirea celor doi porumbei. A urmat ceremonia religioasă, iar verighetele le-au fost aduse mirilor din adâncurile mării, aşa cum era stabilit. Până la urmă, totul s-a desfăşurat conform planului!

11

După ce mirii şi-au spus jurămintele şi au fost declaraţi, oficial, soţ şi soţie, a început distracţia. Petrecerea a fost deschisă de valsul mirilor, o melodie originală, ce a fost compusă şi interpretată chiar de Dinu, în duet cu proaspăta sa soţie, Deea.

După dansul mirilor a urmat o petrecere de pomină! Mireasa a fost furată exact ca la carte, iar în schimb au fost cerute 100 de eugenii şi un număr de striptease… al mirelui! Dinu a dat un show de neuitat, foarte masculin, iar hainele au dispărut imediat!

Mireasa a fost recuperată, jartiera scoasă delicat cu dinţii, buchetul a fost aruncat, iar apoi s-a încins o horă pur românească! Surpriza a venit însă de la naşi, aceştia dăruindu-le fericiţilor însurăţei o excursie de vis la Cannes, pe Coasta de Azur!

Chiar dacă au întâmpinat şi multe greutăţi şi nu a ieşit totul perfect, aşa cum plănuiseră, Dinu şi Deea sunt extrem de fericiţi şi aşteaptă cu nerăbdare luna de miere!

Acum, la jumatate de an de la fericitul eveniment, domnul Maxer are o stralucita idee de afaceri. Stati sa vedeti:

Pe vreme de criză, artiştii încearcă să scoată bani şi din piatră seacă. Dinu Maxer a avut o idee inedită, care ar putea să-i bage ceva lovele în buzunare. El s-a gândit să pornească o afacere cu propria nuntă, modelul urmând să fie vândut începând cu acest weekend, la Târgul de nunţi de la Sofitel.

Dinu Maxer şi-a dus în această vară aleasa inimii, pe focoasa Deea, la altar. Cei doi şi-au dorit o ceremonie desprinsă din poveşti şi au avut-o, scenariul fiind pus la punct cu minuţiozitate chiar de solist. Pentru că evenimentul, care a avut loc chiar la malul mării, a făcut furori în presă, Dinu s-a gândit să vândă modelul la Târgul de nunţi (…).

“Căsătoria noastră a fost una inedită şi m-am gândit că şi ceilalţi tineri ar putea să se bucure de aceleaşi momente”, ne-a declarat Maxer. Oferta pentru modelul de nuntă Deea-Dinu Maxer poate fi găsită la standul Gilda Collection, preţul fiind estimat la 10.000 de euro.

“Noi practic de ocupăm de show-ul în sine, nu de închirierea spaţiului, masă şi alte asemenea treburi organizatorice. Vor fi aceleaşi scene ca la nunta noastră, venirea mirelui pe cal, inele aduse de scafandru, dansurile ţigăneşti, artiştii şi, pentru cei care vor, chiar şi striptease”, a spus Dinu.

Ceva amatori?

Revista Ideal Mariaj

Revista Ideal Mariaj Februarie – Martie 2009

Revista Ideal Mariaj

Vintage se refera la vechi. La acele lucruri vechi, dar nu perimate, carora patina timpului le ofera un farmec aparte.

Vintage, cuvantul propriu zis, nu exista in dictionarul limbii romane, iar site-ul Wikipedia il leaga doar de vinurile cu istoric si procesul de creare al acestora.

Pentru simplul motiv ca la noi este un termen complet nou, conceptul de vintage a fost deja incorect asociat cu vestimentatia second hand sau cu obiectele vechi, nefolosite si uzate. Complet eronat, sunt doua notiuni total diferite.

Vintage sunt obiectele cu o vechime de cel putin opt ani. Un obiect vintage, fie el obiect vestimentar sau de decor, are in primul rand o poveste si o valoare sentimentala sau istorica. Folosirea si refolosirea unor astfel de obiecte vechi, pe langa faptul ca incurajeaza ideea de reciclare si protejare a mediului, confera originalitate oriunde este aplicata, mai ales cand vine vorba de nunta, rochia de mireasa, decor, marturii, invitatii sau accesorii. Pornind de la aceste elemente, am ales sa abordam tema vintage in acest numar 22 al revistei Ideal Mariaj.

Celebrul film din 1956 “Baby Doll”, care ii are in rolurile principale pe Karl Malden si Carroll Baker, s-a dorit sursa de inspiratie pentru pictorialul exclusiv cu Oana si Cristi Brancu. Am incercat sa recreem cateva dintre scenele de film specifice pentru perioada anilor ‘50 si sa imprumutam din elementele ce apar in acest film – rochia baby doll sau palaria de gangster.

Perioada victoriana si cea a anilor ’70, sunt temele vizibile pentru celelalte pictoriale de moda din acest numar. Atmosfera, decorul, croiala rochiilor, coafura si machiajul din aceste pictoriale, cat si cele de frumusete pot fi o reala sursa de inspiratie pentru nunta ta, in cazul in care decizi pentru o tema vintage. Ai de ales dintre perioade celebre precum cea victoriana, a anilor ‘20, ‘30, ‘40 pana la cea a anilor ‘70. Toate se prezinta foarte bine delimitat. Ca de obicei la Nunta de la A la Z, vei gasi mai multe detalii pentru cele mentionate mai sus.

Tot in ton vintage se afla si interviul VIP cu Elena si CRBL, cuplul proaspat casatorit ce a ales pentru nunta stilul gangster retro. Paginilele de moda si frumusete iti prezinta noutati si interviuri exclusive cu Sassi Horford si Octavian Coifan.

Parfumul ca esenta a sufletului si miresele care viseaza la rochia perfecta ca sursa de inspiratie, precum si subiectele acestor interviuri speram sa iti starneasca interesul.

Ca noutate, incepand cu acest numar, vei gasi in paginile pictorialului de frumusete mult mai multe coafuri, machiaje si sfaturi ale specialistului Dana Argesan.

Am incercat sa punctam in tendinte, oferte de shopping si accesoriile utile pentru o nunta de iarna – de la capa si manusi pana la accesorii pentru decor.

Mai putin ca sugestie si mai mult ca inspiratie, am gasit pentru tine cele mai scumpe invitatii si marturii de nunta si am descris in detaliu doua nunti originale in paginile capitolului GHID.

Pentru luna de miere iti recomandam un arsenal de arme ale seductiei sub forma unui TOP 7.

Obiectele vintage nu merita subestimante, nu pentru ca sunt la moda, ci pur si simplu pentru ca valoarea lor o depaseste din multe puncte de vedere pe cea a celor contemporane, fie ca sunt sau nu o marca de renume. Pur si simplu imbina vechiul cu modernul pentru un mixt original, ce iti ofera optiunea de libertate in imaginatie si unicitate.

de pe spuneda.ro

February 9, 2009

Poveşti adevărate, întâmplări hazlii

Nunta începuse de câteva ore iar nuntaşii se distrau de minune. Eram încă euforic pentru că abia trecusem de la casete şi CD-uri la mp3-uri, iar munca de DJ mi se părea o minunăţie reinventată.

Principala mea preocupare în acea noapte era însă alta. Şi anume să-mi păzesc tastatura şi mouse-ul de mâinile agile şi viclene ale unui băieţel de 3 ani, blond, rău şi răsfăţat. Se apropia cu ochii mari de copil curios, cerceta câteva secunde (părea chiar simpatic la un moment dat) şi, la un moment dat, fulgerător, punea mâna pe mouse sau pe tastatură. Dacă atingea unul dintre butoane putea să-mi oprească melodia sau să pornească alta. Aşa că eram permanent în gardă, încercând să-l opresc fără să-l bruschez. Mama lui îl ţinea sub supraveghere cu lejeritate, iar bunica de la ţară se minuna mereu de deşteptăciunea nepotului.

La un moment dat nu l-am mai văzut şi am început să mă relaxez. A durat doar câteva minute. Brusc, în timpul unei melodii la care se dansa şi se cânta în draci, timpanul mi-a fost trăznit de o linişte mormântală, după care am simţit zeci de ochi plini de reproş aţintiţi asupra mea. Calculatorul se oprise! Muzica, la fel! Am îngheţat! După ce m-am dezmeticit, primul gând a fost să verific alimentarea. M-am aplecat sub masă, unde se afla computerul şi…

Şi, dragii mei, acolo am dat cu ochii de micul drăcuşor care îşi terminase treaba. Văzuse LED-ul verde şi probabil că îi bătuse în ochi. Aşa că îl apăsase. Iar muzica s-a oprit…! Nu pot descrie furia care m-a cuprins dar contează că am reuşit să nu-l confund cu o minge de fotbal. Mama lui a apărut imediat în dispozitiv, l-a smuls de sub masă iar peste câteva secunde, spre marea mea satisfacţie, puştiul plângea după câteva scatoalce primite în freză.

Am repornit computerul, mi-am cerut scuze pt întrerupere, am dat drumul din nou la muzică, apoi preţ de 15 minute m-am liniştit fumând o ţigară. Când lucrurile păreau că s-au normalizat, a apărut bunica băiatului. În echipament standard de „bunică de la ţară” – năframă, bluză albă şi poale negre. M-a privit ca pe capra vecinului, cu un zâmbet criminal pe faţă, şi m-a întrebat, radiind de mândrie: „V-o aranjat ceala mic, i-da?”

Au urmat, din nou, furie (mai mare), ţigări (mai multe) şi o bere (prima în noaptea aceea).

Trait si consemnat:
Lucian Cremeneanu

February 9, 2009

Iată o “amintire” din ianuarie 2008 despre concurenţa dintre firmele care organizează nunţi, la Timişoara şi Arad. Aici e o mare mafie, lucru pe care l-a semnalat, la vremea respectivă şi presa. Reprezentata firmei Dalisis a mai avut tupeul să îl sune pe ziaristul care a publicat articolul. Ameninţări, limbaj ca la uşa cortului etc. Ziaristul a păstrat înregistrările convorbirilor, deci totul e real. Culmea a fost când cea de la Dalisis, parteneră de şmenuri cu familia Cornu în organizarea nunţilor la CRAFT, în Timişoara, l-a sunat pe Georgică Cornu, preşeditne al CCIA Timişoara, părtaş cu firma de catering şi închisul ochilor la nunţile de la CRAFT dar şi patron al ziarului în care apăruse materialul. Femeia i-a cerut evident ca ziaristul să fie dat afară, să apară dezminţiri că altfel…şi alte basme. Ştie doamna cum se numeşte infracţiunea de intimidare directă sau telefonică a persoanei (mai ales dacă e ziarist), în Codul de procedură penală? Poate vrea să afle…

Dar iată “amintirea” din ianuarie 2008.

Razboi rece pe axa Timisoara – Arad PDF Imprimare E-mail
Image

TIMIŞ/Concurenţă acerbă – Bătălie pe mirese
Mai multe firme timişorene din domeniul organizării de nunţi s-au revoltat împotriva unei firme concurente din Arad, pe care o acuză de monopol. „Războiul nunţilor” a început la sfârşitul săptămânii trecute, când, la Casa Tineretului, a avut loc primul târg de servicii şi produse pentru nunţi din acest an. Unele firme sau retras înainte ca târgul să înceapă, în timp ce altele, care au participat, susţin că au primit ameninţări din partea firmei arădene.
Lupta între organizatorii de târguri de nunţi este foarte strânsă, ţinând cont că afacerile de acest gen ajung la câteva milioane de euro pe an, numai la nivelul Timişoarei. Firma timişoreană „Clipe Magice” a organizat primul târg din acest an, însă a atras iritarea arădenilor de la firma Dalisis, care vor organiza un târg similar, în acelaşi loc, în luna februarie. Săptămâna trecută, patronii firmelor înscrise s-au trezit cu o scrisoare din partea celor de la Dalisis, care le sugerau să nu mai participe la târgul timişorenilor. În caz contrar, vor fi refuzaţi la târgurile organizate de arădeni. „Pentru firmele care decid participarea la alt târg de nuntă organizat la Casa Tineretului, Dalisis se vede obligată să refuze participarea acestora în cadrul târgului «Planifică-ţi nunta într-o zi!». Dalisis va returna avansul plătit în termen de 24 de ore de la rezilierea contractului”, este precizat în notificarea lăsată pe furiş la standurile timişorenilor şi semnată de Simona Mărieş, coordonator de evenimente la firma Dalisis.

Concurenţă neloială

Cei de la Dalisis au încercat, în aceeaşi scrisoare, să sugereze că ar avea monopol asupra spaţiului de la Casa Tineretului. „Precizăm faptul că Dalisis a cerut conducerii Casei Tineretului exclusivitate în organizarea târgului de nuntă începând cu anul 2009”, mai apare în aceeaşi scrisoare semnată de Simona Mărieş. Conducerea Casei Tineretului infirmă însă această informaţie. Patronii timişoreni care au achitat participarea la târgul din februarie spun că vor ignora scrisoarea sau îi vor da în judecată pe cei de la Dalisis, în cazul în care li se va refuza accesul în standurile pe care le-au închiriat. „Mai multe firme şi-au exprimat dorinţa de a participa la Târgul de Nunţi «Clipe Magice», dar au renunţat, deoarece au fost supuşi la presiuni de către o firmă concurentă. Nu înţeleg de ce se practică astfel de metode, care cred că ar putea fi încadrate şi la concurenţă neloială. Niciunde în ţară nu se întâmplă aşa ceva”, ne-a declarat Olimpiu Bulzan, managerul firmei Clipe Magice.

Timişorenii apelează la instanţă

Intimidaţi, mulţi dintre patronii timişoreni recunosc cu jumătate de gură că s-au făcut presiuni asupra lor. Câţiva dintre ei au hotărât totuşi că se vor lupta cu concurenţa neloială din Arad. „Am primit o hârtie fără dată şi număr de înregistrare de la cei de la Dalisis, prin care mi se impune să particip doar la târgul lor. Am plătit preţul cerut de ei pentru închirierea spaţiului, iar duminică mi-au cerut, prin SMS, rezilierea contractului pe motiv că am participat la târgul «Clipe Magice». Nu reziliez nimic, pentru că nu avem în contractul cu ei stipulată o asemenea clauză. Dacă firma mea va fi prejudiciată, ne vom judeca”, ne-a declarat Ovidiu Ţîştea, reprezentantul uneia dintre firmele prezente la târg. Situaţia tensionată s-a resimţit şi printre firmele care au participat pentru prima oară la un târg de nunţi. „Noi suntem la prima participare la acest gen de expoziţii şi nu am avut de-a face cu acest conflict. La nivel de zvon am auzit că unora dintre firme li s-a restricţionat participarea la târgul de nunţi din februarie tocmai pentru că au participat la cel de acum”, ne-a declarat unul dintre reprezentanţii firmei HDV Studio.

Răspuns confuz

De cealaltă parte, Simona Mărieş de la Dalisis, semnatara somaţiei, spune că povestea este mai nuanţată şi are o explicaţie mai amplă. „Acum sunt la târgul de nunţi din Arad şi nu am timp să vă explic ce se întâmplă la Timişoara. Tot ce vă pot spune este că la târgul de la Casa Tineretului din Timişoara, toată suprafaţa a fost deja închiriată şi nu mai e loc pentru alţii care doresc să vină”, ne-a declarat reprezentanta firmei arădene. Simona Mărieş nu a dat însă nici o explicaţie referitoare la acuzele pe care i le aduc patronii firmelor timişorene în ceea ce priveşte monopolizarea pieţei de nunţi, dar şi a târgurilor de profil.

Nunta in cimitir – intamplare reala din 2 iulie 2006. Locul faptei: Bacau. Evident.

Ocolita ani la rind de tineri, biserica “Sfinta Treime”, din Cimitirul Central, a gazduit, duminica, 2 iulie, o nunta. “Oamenii au trecut peste reticentele pe care le intilnesti doar la persoanele neancorate in traditie”, a afirmat preotul Vasile Sova

“Multi ani traiasca! La multi ani! Va fie viata numai lumina!” au fost cunvintele care au rasunat in Cimitirul Central, duminica, 2 iulie, dupa amiaza. Sub privirile nedumerite sau intrebatoare ale bacauanilor aflati in zona, la biserica “Sfinta Treime” s-a spart gheata. In ziua pomenirii Voievodului Stefan cel Mare, la Cimitirul Central, nu s-a cintat “Vesnica pomenire”, asa cum s-a incetatenit obiceiul. Desi pare ciudat, deoarece biserica a fost tot timpul ocolita de tineri, in dauna altor lacasuri de cult, consacrate unor asemenea evenimente, la biserica “Sfinta Treime” s-a oficiat o nunta. Si nu oricum, ci in prezenta unui episcop si a unui sobor de sapte preoti. Cel care a ales ca locatie biserica din cimitir a fost chiar preotul Vasile Sova, parohul acesteia. Preotul Sova si-a convins fiica sa se cunune la “Sfinta Treime”. “Oamenii au trecut peste orice reticenta. La tara, fiecare biserica este inconjurata de cei care au plecat in eternitate si de care ne amintim cu dragoste, fapt ce nu deranjeaza pe cei care se cununa. Forma aceasta de retinere exista doar in mentalitatea unor oameni neancorati in traditia ortodoxa. Si aceasta biserica este un spatiu in care te intilnesti cu binecuvintarea lui Dumnezeu, ca in oricare alta biserica”, a declarat preotul Vasile Sova. In opinia sa, prezenta crucilor din jurul lacasului de cult nu ar trebui sa prezinte o problema pentru cei care vor sa-si uneasca destinele in fata lui Dumnezeu. “Pe noi nu ne deranjeaza prezenta crucii. Crucea face parte din viata noastra”, a opinat preotul Sova. Prin gestul sau, preotul Sova spera sa fie un exemplu, iar biserica din cimitir sa nu mai fie ocolita de tineri. “Tinerii nu s-au cununat pina acum la aceasta biserica deoarece a fost in constructie sau propaganda celor de la altar n-a fost pe deplin inteleasa. Speram ca, de acum, tinerii sa vina aici, la fel ca la orice alta biserica. Mi se pare o utopie sa stai la o biserica, sa te prinda noaptea pina la cununie si sa crezi ca Dumnezeu este mai prezent acolo decit aici. Binecuvintarea lui Dumnezeu este aceeasi in orice biserica”, a mai spus preotul Sova. In opinia sa, biserica din Cimitirul “Central” este asemeni unei carti de vizita a Bacaului, iar o cununie facuta aici poate fi tot la fel de frumoasa si impresionanta ca si cea de la o catedrala sau o biserica cu traditie. “Nu se mai poate ca, intr-o biserica noua, renascuta din propria-i cenusa, ignorata atitia ani, sa mai fie ascunse asemenea evenimente. Ea se circumscrie intre cladirile de valoare ale orasului si este o carte de vizita pentru bacauani”, a mai adaugat preotul Vasile Sova.

De Ionut Barbu

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.